Despre cum am ajuns in finala si ziua Oanei, cum ar veni, a mea

Si uite ca am fost si la interviul de preselectie si n-a iesit tocmai rau. Am vorbit si-am vorbit, si...cam atat as putea spune despre numitele interviuri. Pentru ca am avut noi parte de feedback in sensul ca deloc. Nici pomeneala, cui ii trebuie feedback?

Ne-am ales cu niste punctaje care ne-ar da de inteles cum ca ceva ar fi bine pe aici si mai putin bine pe dincolo, da' daca ne intrebi acum n-am sti niciunul cum sa facem mai bine data viitoare. Sau cum ar arata ceva foarte bine. Si asta cred eu ca e principalul neajuns al povestii asteia. In afara de incercarile noastre de a interpreta cumva printr-un filtru informational reactiile paraverbale ale juriului ( daca se uitau in jos asta ar insemna cum ar veni ca e bine sau...nu, sau..cum?) n-am avut nicio silaba atintita noua vizavi de interviul nostru pentru care am transpirat, ne-au batut pantofii pe drum, ne-am ascuns cearcanele si restul.
Trag nadejde ca de acum lucrurile vor fi usor bidirectionale, mai ales ca va exista o oarece interactiune. Cu fruntile inaltate, asteptam tragerile la sorti si briefiengurile.

In alta ordine de idei, astazi este ziua mea, sa imi uram la multi ani. Vai, dar nu trebuia sa va deranjati, serios acum :)

"N-am timp!"

Sa ce?

Ce se intampla cu lumea? Si nu, nu ma refer la Planeta Albastra. Ci la persoanele care o populeaza.

Ne stingem laptopurile/desktopurile cand plecam de acasa, stingem lumina cand iesim din camera, da, lucrurile astea ajuta. Ii dau planetei noastre cateva secunde, minute, poate chiar ore in plus.

Dar de ce am avea nevoie de timp? Sa ne ducem la Mall si sa ne etalam lantul gros peste treningul Adidas nou-nout, luat din talcioc? Doar cu atat ne putem declara multumiti? Nu mai stim sa ne bucuram de un zambet, de un apus, de o melodie frumoasa. Nu, domnle'! Avem nevoie de tehnologie sa fim cat mai outstanding si glamourous si fitzish. Chestia asta consuma energie, bani si... TIMP. Da, e din ce in ce mai clise-istic postul asta. Dar n-am dreptate?

[asta este ca reactie la ce am vazut in Bucuresti Mall, asta seara, la film. o parada de fustite, ciorapi-plasa, "baetzashi" cu aur/tinichele la gat si lista poate continua, dar o dam in alte site-uri :) ]

It's not about what country you're from. It's what planet you're from.

Uite ca se poate.

Saving the world is NO tea party

Wind Shade Roof


Dream Shade Roof


It's all a matter of time....

ne ocupam cu: surviving ourselves

ne aflam cu totii in locuri care mai de care mai ne-urbane unde pufuletii cu cacao sunt more than real. valabil si pentru bucatile noastre din echipa ce au ramas in bucuresti. ca sa zicem ca suntem si eco si keen on research, spunem ca noi inimioare dongtan, orasul eco-friendly ce va fi "lansat" in 2010:


ce stie el sa faca: zero greenhouse-emission transit and self-sufficient water and energy systems. ain't that uber-cool?
o sa va las sa va bucurati si voi de the bliss pe care o aduce conditia de larva. si da, am deschis postul cu kirsten dunst pentru miu miu pentru ca, nu-i asa, sunt cea mai consumerista fata dintre papioane:D

2, 10, 2, 10 se aude si acolo in spate?

Ne-am strans 5 bucati sa facem piar, si imi pare ca ce-o sa iasa o sa fie tariceanu'. Pentru ca fiecare stie sa-si tina gura cand trebuie si sa tipe cand e de tipat. Pentru ca suntem diferiti si amestecati si personalitatea fiecaruia ar putea dobori un taur. Pentru ca vrem asta cu o tarie care a incetat sa fie individuala.

Brains and class. Anything but obvious