Despre cum am ajuns in finala si ziua Oanei, cum ar veni, a mea

Si uite ca am fost si la interviul de preselectie si n-a iesit tocmai rau. Am vorbit si-am vorbit, si...cam atat as putea spune despre numitele interviuri. Pentru ca am avut noi parte de feedback in sensul ca deloc. Nici pomeneala, cui ii trebuie feedback?

Ne-am ales cu niste punctaje care ne-ar da de inteles cum ca ceva ar fi bine pe aici si mai putin bine pe dincolo, da' daca ne intrebi acum n-am sti niciunul cum sa facem mai bine data viitoare. Sau cum ar arata ceva foarte bine. Si asta cred eu ca e principalul neajuns al povestii asteia. In afara de incercarile noastre de a interpreta cumva printr-un filtru informational reactiile paraverbale ale juriului ( daca se uitau in jos asta ar insemna cum ar veni ca e bine sau...nu, sau..cum?) n-am avut nicio silaba atintita noua vizavi de interviul nostru pentru care am transpirat, ne-au batut pantofii pe drum, ne-am ascuns cearcanele si restul.
Trag nadejde ca de acum lucrurile vor fi usor bidirectionale, mai ales ca va exista o oarece interactiune. Cu fruntile inaltate, asteptam tragerile la sorti si briefiengurile.

In alta ordine de idei, astazi este ziua mea, sa imi uram la multi ani. Vai, dar nu trebuia sa va deranjati, serios acum :)